O piesă ce provoacă reflecții profunde asupra existenței

HomeLifestyle

O piesă ce provoacă reflecții profunde asupra existenței

„Proorocul Ilie” este (inspirată dintr-o istorie petrecută prin anii 30 ai secolului trecut) povestea unei parohii rurale care, presimţind sfârşitu

Horoscop 9 Decembrie 2024. Peștii Au Treburi Importante La Ordinea Zilei, Trebuie Să Se Ocupe De Venituri, Cheltuieli, De Administrarea Unor Bunuri
Ce Este Ricotta – Idei De Rețete Cu Brânză Ricotta
Cum poți să-ți protejezi fertilitatea. Dr. Mirona Furtună despre programul FIV și stocarea ovocitelor

„Proorocul Ilie” este (inspirată dintr-o istorie petrecută prin anii 30 ai secolului trecut) povestea unei parohii rurale care, presimţind sfârşitul lumii, încearcă să se mântuiască şi, cu generozitate, să mântuiască întreaga omenire. Ridicat de Dumnezeu la cer şi aşteptat din moment în moment să coboare ca unul dintre „protagoniştii” Apocalipsei, imaginea proorocului Ilie al Vechiului Testament îi aruncă pe oameni într-o beţie mistică. Văzând în parohul lor pe Hristos, credincioşii vor să-l răstignească şi să-şi forţeze astfel răscumpărarea păcatelor. Să-L ajute pe Dumnezeu în opera Lui.

Afișul piesei

Cum se mai întâmplă şi astăzi, oameni cuprinşi de spaima necunoscutului caută Împărăţia Cerurilor nu în ei înşişi, ci în afara lor. O înlănţuire de trăiri şi acţiuni suprarealiste ia oamenii pe sus, dar nu atât de sus încât să câştige ceea ce se transformă într-o adevărată întrecere cu…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0