„Mă înclin în fața tuturor celor care, de-a lungul vremii, și-au deschis inima și brațele”

HomePolitică

„Mă înclin în fața tuturor celor care, de-a lungul vremii, și-au deschis inima și brațele”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea,

Marcel Ciolacu, prima vizită în străinătate ca premier al României. Unde se deplasează de urgență șeful Executivului
Reforma pensiilor, o prioritate a lui Marius Budăi, avizat pentru a doua oară la Ministerul Muncii. Cât va fi salariul minim peste doi ani
„Nu mi-a trecut în cap să comasez Dragobetele cu Sfântul Valentin”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a transmis, pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu prilejul Zilei Naționale pentru Adopție. 

Gabriela Firea a spus că anul trecut, aproape 1600 de copii au primit o familie.

”De Ziua Națională pentru Adopție, mă înclin în fața tuturor celor care, de-a lungul vremii, și-au deschis inima și brațele și au devenit părinții unor copii cărora viața le luase bucuria și speranța unui familii. Aveți toată admirația și prețuirea mea, pentru generozitatea voastră, pentru iubirea și grija pe care ați ales să le oferiți unor copii care au căpătat, astfel, șansa de a-și schimba destinul. Datorită vouă, și anul trecut aproape 1.600 de copii au primit o familie și, totodată, bucuria de a spune din nou – sau poate pentru prima dată! – mama și tata!”, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea:…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0