Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică

HomeSport

Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică

Campionatul Mondial de gimnastică ritmică, junioare, organizat săptămâna trecută la Cluj, a reprezentat cea mai mare pro

Victor Hănescu a vorbit despre victoria Simonei Halep la TAS! Ce consideră că se va întâmpla cu jucătoarea
Gică Hagi a dat de pământ cu arbitrul Horațiu Feșnic după Farul
Mihai Stoica despre penalty-ul dat de Colțescu în Farul

Campionatul Mondial de gimnastică ritmică, junioare, organizat săptămâna trecută la Cluj, a reprezentat cea mai mare provocare pentru Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică.

Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică, a fost la un pas să părăsească definitiv România. „Nu mai plec. Acum lucrurile sunt total schimbate” | SPECIAL

Chiar dacă a muncit aproape un an întreg pentru organizarea acestei competiții la startul căreia s-au aliniat sportive din peste 60 de țări, rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor.

„Toată lumea, de la conducerea Federației Internaționale, la sportive, antrenori și spectatori, a fost de-a dreptul entuziasmată.

A fost o mare reușită această competiție. Am încercat să facem în așa fel încât sportul să le și unească pe aceste fete. S-au creat multe prietenii între ele. A fost totul minunat. Iar faptul că biletele au fost sold out…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1