Cinci nume, propuse pentru sancționare după anchetele privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu și zborul la Mykonos

HomePolitică

Cinci nume, propuse pentru sancționare după anchetele privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu și zborul la Mykonos

Plenul Senatului a votat luni, 9 noi

Preţurile la alimentele de bază nu au crescut cu 17,8% faţă de ianuarie 2023
Ipocrizia lui Bolojan. Premierul a spus într-un interviu că stă într-un apartament modest „de 65 de mp”
Ramona Chiriac deschide lista la euparlamentare din partea alianței PSD-PNL/ La PMB, există varianta de candidat separat

Plenul Senatului a votat luni, 9 noiembrie, cele două rapoarte finale întocmite de Comisia pentru constituționalitate în urma anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, precum și zborul privat către Mykonos efectuat de judecătorul CCR Cristian Deliorga. Documentele conțin propuneri de sancționare pentru cinci persoane, Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Ilie Bolojan, Mihai Daraban și Alexandru-Mihai Borcan, însă senatorii nu au reușit să clarifice împrejurările celor două situații, după 11 săptămâni de verificări.

Ce au constatat senatorii în cazul întâlnirii dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu

Comisia pentru constituționalitate a constatat că nu a putut stabili împrejurările, scopul, motivele și temele discutate la întâlnirea din 14 august,…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: