Sub președinția lui Trump, SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol. „Producem cât Rusia și Arabia Saudită la un loc”

HomeExterne

Sub președinția lui Trump, SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol. „Producem cât Rusia și Arabia Saudită la un loc”

Statele Unite dețin pentru a treia l

Gigantul farmaceutic PFIZER, dat în judecată de statul Kansas, pentru vaccinul împotriva Covid-19. Serul e asociat unor afecțiuni ale inimii
Actorul Idan Amedi, Sagi din serialul „Fauda”, a fost RĂNIT pe frontul din Fâșia Gaza
Bilanțul cutremurelor din Venezuela a ajuns la aproape 3.000 de morți și 17.000 de răniți

Statele Unite dețin pentru a treia lună consecutiv primul loc în topul exportatorilor de petrol. În fiecare zi, americanii au exportat 10,5 milioane de barili în luna mai. 

Federația Rusă a ocupat poziția a doua la nivel mondial, având o producție de 7 milioane de barili pe zi. Arabia Saudită, care în trecut a deținut primul loc, a căzut pe locul trei, având o producție de 5,9 milioane de barili.

Producția petrolieră din Rusia și Arabia Saudită, grav afectată de războaie

Potrivit Reuters, SUA  au reușit să depășească Rusia datorită sancțiunilor economice impuse exporturilor Rusiei. Atacurile ucrainene tot mai frecvente asupra rafinăriilor petroliere ruse. Arabia Saudită și celelalte țări arabe producătoare de petrol au fost grav afectate de scăderea livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, pe fondul războiului dintre SUA și…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: