SUA au mediat în secret eliminarea materialului nuclear din Siria

HomeExterne

SUA au mediat în secret eliminarea materialului nuclear din Siria

Statele Uni

CHINA și RUSIA au efectuat exerciții navale comune, pe fondul tensiunilor cu Occidentul
Kate, PRINȚESA de Wales, va găzdui concertul anual de colinde. Pe ce dată va avea loc evenimentul așteptat de toată familia regală britanică
Un COPIL de opt ani a reușit să supraviețuiască printre lei și elefanți, după ce s-a rătăcit de familie

Statele Unite au intermediat un acord diplomatic secret prin care Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va extrage material nuclear depozitat într-o instalație clandestină din Siria, cunoscută sub numele de „Situl 99”, relatează Axios.

Instalația militară secretă, distrusă în urma unui raid aerian israelian în anul 2007, a fost folosită de fostul regim sirian condus de Bashar al-Assad pentru a depozita materialele radioactive ale programului nuclear sirian, inclusiv concentrat de uraniu. Oficialii americani au precizat că aceste substanțe nu poate fi utilizat pentru fabricarea unei arme nucleare standard dar, totuși, acesta reprezintă un risc major deoarece ar putea fi folosit pentru crearea unei „bombe murdare” prin împrăștierea de material radioactiv cu ajutorul unor explozibili convenționali.

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: