România susţine extinderea şi diversificarea agendei relaţiei UE-Vietnam

HomePolitică

România susţine extinderea şi diversificarea agendei relaţiei UE-Vietnam

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat luni, în cadrul întâlnirii cu premierul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, că România susţine

Rogobete intervine în scandalul Pfizer. Ce a făcut în calitate de ministru al Sănătății
Marcel Ciolacu, prima vizită în străinătate ca premier al României. Unde se deplasează de urgență șeful Executivului
Bucureștiul devine centrul politic al Europei!

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat luni, în cadrul întâlnirii cu premierul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, că România susţine extinderea şi diversificarea agendei relaţiei UE-Vietnam, respectiv UE-ASEAN, în vederea consolidării cooperării politice pe teme de interes global.

Preşedintele român l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Pham Minh Chinh, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în ţara noastră. Cea mai recentă întrevedere între cei doi demnitari a avut loc în septembrie 2023, la New York, în marja celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Preşedintele României a susţinut valorificarea la adevăratul potenţial a relaţiilor economice româno-vietnameze, salutând organizarea, pe fondul vizitei în ţara noastră a demnitarului vietnamez, a unui forum economic. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat interesul pentru dezvoltarea pe mai departe a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0