Proteste în Valencia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi cer DEMISIA preşedintelui regiunii, Carlos Mazon

HomeExterne

Proteste în Valencia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi cer DEMISIA preşedintelui regiunii, Carlos Mazon

Peste 80.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui regiunii spaniole, Carlos Mazón. Localnicii îl acuză pe oficial

”Trebuie să exercităm presiuni suplimentare”
Ministrul israelian al apărării pleacă, duminică, în Statele Unite
Negocieri contracronometru între SUA și Iran pentru a evita prelungirea războiului și o criză energetică mondială. Care sunt perspectivele

Peste 80.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui regiunii spaniole, Carlos Mazón. Localnicii îl acuză pe oficial că nu a gestionat corespunzător situaţia provocată de inundaţiile devastatoare din luna octombrie.

Alarmele telefoanelor au sunat la unison amintind că autoritățile spaniole au alertat populația prea târziu în ziua inundațiilor catastrofale. Fermierii au condus mulţimea cu tractoarele în timpul protestului.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a făcut apel la populaţie în tradiţionalul său discurs de Crăciun, să „tragă învăţămintele necesare pentru a creşte” după inundaţiile care au lovit sud-estul ţării în octombrie, conform AFP.

„Catastrofa este un fapt dificil de acceptat, dar din care ar trebui să putem cu toţii să tragem învăţămintele necesare pentru a ne consolida ca societate şi pentru a ne ajuta să creştem”, a afirmat monarhul în discursul său de la Palatul Regal din…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0