ori își retrag acțiunile în instanță împotriva partidului, ori sunt excluși

HomePolitică

ori își retrag acțiunile în instanță împotriva partidului, ori sunt excluși

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a da

Peste 15.000 de persoane au renunţat la grevă, de la 1 iunie
Victor Ponta, atac dur după tragedia din Elveția: „Niciun ticălos nu își va permite să folosească o asemenea tragedie în scop politic”
Armata Română nu ar rezista 48 de ore unei agresiuni militare ruse

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a dat un ultimatum grupului de liberali care au depus acțiuni în instanță împoriva formațiunii după Congresul Extraordinar din iunie, anul acesta, notează G4Media. Așa zișii „puciști” din PNL au termen 10 zile să se supună ordinelor conducerii, sau vor fi eliminați din partid.

„Au zece zile termen, de azi”, au precizat surse din partid, potrivit sursei citate.

Ruperea din interiorul PNL: „puciștii” vs. „aripa Bolojan”

Amintim că scindarea la nivelul Partidului Național Liberal a avut loc în iunie 2026, după ce prim-vicepreședintele Adrian Veștea a fost numit premier desemnat de către Nicușor Dan. Conducerea PNL a acuzat că numirea liberalului s-a întâmplat fără consultarea formațiunii.

Ilie Bolojan, liderul partidul și prim-ministru interimar la acea vreme, a anunțat că…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: