”Ne aflăm în dificultate” în ceea ce privește controalele din cămine

HomePolitică

”Ne aflăm în dificultate” în ceea ce privește controalele din cămine

Ministrul Familiei, Natalia Intotero a declarat vineri, în conferință de presă că are o problemă de personal în minister în zona de corp contro

Sondaj PNL. 60% din electoratul decis al Capitalei le refuză un nou mandat lui Nicușor Dan și Gabi Firea. SEBASTIAN BURDUJA, favorit în București.
Plângerea penală care îl vizează pe Iohannis „este pe circuitul administrativ la Parchetul General”
Dragă Denis, continuați să luptați ca și până acum!

Ministrul Familiei, Natalia Intotero a declarat vineri, în conferință de presă că are o problemă de personal în minister în zona de corp control. Dacă în privința celor 15 posturi vacante Ministerul Finanțelor nu va face o concesie în vederea aplicării ordonanței care îngheață angajările la stat, nu se vor putea realiza controale conforme în căminele pentru copii.

Întrebată despre controalele la nivelul căminelor în care sunt cazați minori, Natalia Intotero a recunoscut că deși Ministerul Familiei are atribuții în această zonă, nu are suficient personal:

”De responsabilitate, mă refer la minori, avem acest drept, dar la corp control avem 2 angajați și 15 posturi vacante pentru că nu s-a reușit scoaterea la concurs a acestora și a venit această Ordonanță de urgență, deci ne aflăm în dificultate. Va trebui să încercăm să convingem colegii de la Ministerul Finanțelor să nu implementeze acea ordonanță pentru această zonă….

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0