Ilie Bolojan va participa virtual la Coaliţiei binevoitorilor de la Kiev

HomeExterne

Ilie Bolojan va participa virtual la Coaliţiei binevoitorilor de la Kiev

Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui c

Turcia, Arabia Saudită și Pakistan au încheiat o alianță militară istorică
Mii de francezi au mărșăluit la Lyon pentru a cere dreptate în cazul uciderii unui activist naționalist de către radicali socialiști
Olaf Scholz cere Israelului intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza /Egiptul și Qatarul continuă negocierile pentru un nou armistițiu

Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa prin videoconferință. „În Ucraina, ne pregătim, de asemenea, să ne întâlnim cu liderii Coaliţiei binevoitorilor (Coalition of the Willing)”, a declarat el, citat în comunicatul transmis cu ocazia Zilei Europei, 9 mai.

„Coalition of the Willing”, formată în principal din ţări europene, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, îşi propune să ofere sprijin militar Kievului şi să stabilească un cadru pentru o pace durabilă în Ucraina. România va fi reprezentată la acest summit de președintele interimar Ilie Bolojan, care va participa la reuniune în regim de videoconferință, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Volodimir Zelenski: „Este foarte…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: