GÂNDUL are fotografii și mărturii din copilăria politicienilor

HomePolitică

GÂNDUL are fotografii și mărturii din copilăria politicienilor

De Ziua Copilului GÂNDUL a scormonit prin copilăria politicienilor și a aflat cât de cuminți sau nu erau aceștia, care era desertul căruia nu-i

„Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat”
Eduard Hellvig a lăudat ”îndrăzneala” și ”viziunea” ministrului Energiei și a noii generații de politicieni
Comisia aprobă o schemă de ajutor în valoare de 24 de mil. EUR pentru România. Banii sunt destinați investițiilor în porturile maritime și interioare

De Ziua Copilului GÂNDUL a scormonit prin copilăria politicienilor și a aflat cât de cuminți sau nu erau aceștia, care era desertul căruia nu-i puteau rezista, dar și ce își doreau să devină când vor fi mari.

Dacă ministrul Sebastian Burduja a declarat fără ezitare că a fost un copil ”năzbâtios”, deputata Ana Cătăuță urmărea știrile alături de tatăl ei, încă de la vârsta de 5 ani.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, deși avea note bune  era ”toată ziua în fața blocului și la joacă”, iar parlamentarul PSD Gabriel Zetea când nu citea despre ”domnițele din epoca medievală”, mergea la ”furatul” de cireșe.

Află de la GÂNDUL cum și-au deschis sufletul politicienii, amintindu-și de anii copilăriei.

Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților:

Nu există copil cuminte și babă frumoasă”

Natalia Intotero, dreapta

Natalia Intotero și-a dorit de mică să lucreze…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0