Există încercări din străinătate de a provoca astfel de tulburări la Belgrad

HomePolitică

Există încercări din străinătate de a provoca astfel de tulburări la Belgrad

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat luni Occidentul că încearcă să stimuleze protestele din Serbia, zguduită în ajunul

28 mii de oameni și-au cumpărat vechime la pensie. Plata se face o dată sau lunar, până la 31 decembrie 2024
„Vom lucra pentru păstrarea limbii române şi a valorilor creştine peste tot în lume”
Cine este Oana Lasconi “aka Kandly”. De ce a pus gaz pe foc de la Paris într-un scandal politic din România

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat luni Occidentul că încearcă să stimuleze protestele din Serbia, zguduită în ajunul Crăciunului de manifestații în masă faţă de presupusa fraudă la alegerile organizate pe 17 decembrie.

Demonstranții sârbi au încercat să ia cu asalt primăria din Belgrad, dar au fost respinși de poliție folosind forța și spray-ul cu piper, transmite presa sârbă. Protestatarii resping rezultatele alegerilor parlamentare și locale, câștigate de partidul președintelui Aleksandar Vucic.

Vucic practică o politică duplicitară în Serbia, fructificând atât relațiile cu Rusia, cât și cele cu Vestul. Președintele Serbiei a descris protestele de duminică drept o încercare de a răsturna guvernul cu ajutor din străinătate, fără a preciza cu exactitate ce a vrut să spună sau la cine a făcut referire.

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0