cum poți călători în trecut sau în viitor

HomeLifestyle

cum poți călători în trecut sau în viitor

Cum poți păcăli timpul doar cu geografia Potrivit unei analize realizate de portalul Aero Routes, citată de publicația Bild, există 14 zboru

Ce înseamnă când visezi tămâie
Cine A Fost Zeița Hera și Ce Importanță Avea în Mitologia Greacă. Legendă și Curiozități
Mesaje de Florii 2026 – cele mai frumoase urări de Florii

Cum poți păcăli timpul doar cu geografia

Potrivit unei analize realizate de portalul Aero Routes, citată de publicația Bild, există 14 zboruri comerciale pe nouă rute non-stop care sunt programate să decoleze pe 1 ianuarie 2026, dar să aterizeze în 31 decembrie 2025.

Motivul este simplu. Pământul este împărțit în 24 de fusuri orare, iar între ele există Linia Internațională a Datei. Atunci când această linie este traversată în anumite direcții, calendarul dă înapoi cu o zi. Așa ajungi, la propriu, în anul trecut.

Cel mai scurt drum din 2026 în 2025

Cel mai spectaculos exemplu vine din Pacificul de Sud. Air New Zealand operează zborul NZ946 din Auckland, Noua Zeelandă, spre Rarotonga, în Insulele Cook. Zborul durează aproximativ trei ore și jumătate.

Avionul decolează pe 1 ianuarie, iar la aterizare, data oficială este din nou 31 decembrie. Un singur zbor, două date diferite în același itinerar.

Salturi în timp pe…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: