Controversatul influencer Cezar Ionașcu și-a făcut partid. Cum a trecut de la tabere de masculinitate la politică

HomePolitică

Controversatul influencer Cezar Ionașcu și-a făcut partid. Cum a trecut de la tabere de masculinitate la politică

Fost avocat

UPDATE Planul Comisiei Europene pentru a îl „îndulci” pe Viktor Orban privind ajutorul UE pentru Kiev / Ungaria primește zece miliarde de euro
”Avem un buget pentru schema de ajutor de stat de maxim 150 de milioane de euro”
Protestele fermierilor și transportatorilor încetează. Guvernul a făcut pace cu protestatarii. PACTUL va fi publicat luni în Monitorul Oficial

Fost avocat şi pasionat de modă, influencerul Cezar Ionaşcu a devenit cunoscut în mediul online în urma poziţiilor sale controversate despre renunţarea la măştile de protecție în perioada pandemiei şi despre sfaturile referitoare la relaţiile de cuplu. Mai nou, acesta a decis să înființeze o nouă formațiune politică, alături de un fost deputat al grupului POT și o fostă președintă a Tribunalului Argeș.

Intrat într-un con de umbră după scandalurile în care a fost implicat în urma declaraţiilor sale cu privire la fidelitatea faţă de soţie, îl regăsim pe Ionaşcu pe lista de viitori politicieni dispuşi să se pună la dispoziţia electoratului.

De câteva zile, după ce a ieşit hotărârea judecătorească, Ionaşcu apare ca membru fondator şi vicepreşedinte al Partidului la Dispoziţia ta; formaţiune care…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: