Amestecătura alegerilor, pe stand-by. Vocea PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că „s-a ajuns la nici o înțelegere” în COALIȚIE

HomePolitică

Amestecătura alegerilor, pe stand-by. Vocea PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că „s-a ajuns la nici o înțelegere” în COALIȚIE

Comasarea alegerilor, care cu care, cine și când, nu a fost parafată, deși negociată aprig  în coaliția de guvernare PSD-PNL de joi. Termenul p

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, deschide subiectul Schengen la nivel de miniștri cu omologul său austriac. Următorul JAI e pe 28 seprembrie
Culisele ”revoltei” MILIONARILOR USR! Barna, Năsui și Drulă, ”deranjați” de măsurile de austeritate luate de Guvernul Ciolacu
Comisia aprobă o schemă de ajutor în valoare de 24 de mil. EUR pentru România. Banii sunt destinați investițiilor în porturile maritime și interioare

Comasarea alegerilor, care cu care, cine și când, nu a fost parafată, deși negociată aprig  în coaliția de guvernare PSD-PNL de joi. Termenul promis de vocile celor două partide ar fi fost ieri, miercuri. Dar, nici joi nu a fost luată vreo o decizie privind comasarea alegerilor. Singurul pas „spre înainte” a fost concluzia. PSD şi PNL și-au prezentat variantele de lucru, iar o nouă discuţie urmează să aibă loc luni, au precizat surse politice. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a recunoscut că s-a ajuns la nicio concluzie privind comasarea alegerilor. Liberalii şi-ar dori ca această discuţie privind posibila organizare împreună a mai multor tipuri de alegeri să fie tranşată cât mai repede, pentru că deja timpul îi presează.

Doar scenariile ne separă

Stroe a menţionat că nu crede că sunt neînţelegeri, ci mai multe scenarii şi că probabil că săptămâna viitoare se va ajunge la o concluzie.

”Foarte probabil ca aceste…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0