„A fost un an greu, dar am reuşit”

HomePolitică

„A fost un an greu, dar am reuşit”

2024 şi 2025 au fost nişte ani foarte solicitanţi pentru fostul lider al PSD, Marcel

Cehia sprijină aderarea României la Schengen / Șeful Senatului ceh este într-o vizită de lucru de trei zile
Românii care şi-au schimbat reşedinţa cu mai puţin de 6 luni înaintea alegerilor vor putea vota doar unde au domiciliul
Culmea ipocriziei. Cei care au dus lupte grele împotriva marilor proiecte miniere merg la Summitul mineralelor rare. Oana Țoiu, Radu Burnete și Mihai Jurca reprezintă România în SUA

2024 şi 2025 au fost nişte ani foarte solicitanţi pentru fostul lider al PSD, Marcel Ciolacu. Candidat pentru şefia partidului, apoi la alegerile prezidenţiale  şi la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, acesta a avut mult de tras pe parcursul celor doi ani. Lucru resimţit şi de politician care a ilustrat tot acest parcurs printr-o fotografie sugestivă.

Ultimii doi ani au fost pentru Ciolacu unii nu foarte comozi, având în vedere că a pierdut bătălia pentru funcţia de preşedinte al României, în 2024,  apoi preşdinţia partidului, dar a reuşit să revină spre finalul lui 2025 şi să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău.

La finele acestor bătălii politice, Ciolacu a ieşit cam şifonat, lucru resimţit, de altfel, şi de social-democrat care a ilustrat toată starea printr-un story pe pagina de Instagram.

Marcel Ciolacu a demisionat şi din funcţia de preşedinte al…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0