„Să mărești taxele și să nu plătești contractorii ca să reduci deficitul nu este deloc o reformă, ci o sufocare a economiei”

HomePolitică

„Să mărești taxele și să nu plătești contractorii ca să reduci deficitul nu este deloc o reformă, ci o sufocare a economiei”

Fostul premier, Victor Ponta, a publicat un mesaj dur pe rețelele sociale, în care contestă propaganda potrivit căreia majorarea taxelor poate fi o s

Austria, în fine, şi-a schimbat poziţia în privinţa aderării României la Schengen. Urmează ”un teren al discuţiilor tehnice”
Ambasada Germaniei la București: 4 avioane Eurofighter ale Luftwaffe vor desfășura în România misiuni de poliție aeriană întărită
S-a modificat legea în România! Ce pățești dacă ești prins fumând în spații închise

Fostul premier, Victor Ponta, a publicat un mesaj dur pe rețelele sociale, în care contestă propaganda potrivit căreia majorarea taxelor poate fi o soluție pentru reducerea deficitului bugetar. 

Ponta susține că, în perioada în care a fost prim-ministru, România a avut „cele mai mici taxe” și „cel mai mic deficit bugetar”.

Acesta a prezentat cifrele oficiale din 2015 și a invocat reducerea TVA, a contribuțiilor CASS și a impozitului pe dividende. Oficialul a subliniat că strategia economică și echipa competentă au stat la baza acestor rezultate bune.

Sursa foto: Facebook/Victor Ponta

„Aș vrea să terminăm cu această propagandă și cu această păcăleală pe față că „mărim taxele ca să reducem deficitul bugetar”! Pur și simplu, cifrele oficiale arată că, în 2015, am avut cele mai mici taxe (TVA, CASS, impozit pe dividende) și cel mai mic deficit bugetar! Pentru că am avut o STRATEGIE ECONOMICĂ și o echipă competentă!”, a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: