Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat că vor fi oferite ajutoare de până la 50 și 100 de lei, lunar, pentru consumatorii vulnerabili

HomePolitică

Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat că vor fi oferite ajutoare de până la 50 și 100 de lei, lunar, pentru consumatorii vulnerabili

Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat, în cursul serii de sâ

„România are unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din UE”
Am fost arestat o singură dată, în perioada lui Voronin/„În SUA e diferență între IN JAIL și ARRESTED”
Plafonarea prețurilor la energie. Cei care au mai multe locuri de consum nu vor mai fi nevoiți să depună declarație

Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat, în cursul serii de sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la Antena 3 CNN, faptul că cetățenii români vulnerabili vor primi ajutoare de până la 100 de lei lunar la gaze și 50 de lei la energie electrică. De asemenea, oficialul a mai precizat faptul că, odată ce situația bugetară se va îmbunătăți, accizele la carburanți ar putea fi reduse.

Ministrul Energiei a anunțat că măsurile de sprijin pentru consumatorii vulnerabili vor fi menținute și în anul 2026. Ministrul a menționat că persoanele vulnerabile vor primi ajutorul de 50 de lei, care se acordă lunar, pentru factura la energie electrică. Suma va fi scăzută de furnizor direct din factură, notează MEDIAFAX.

„Lucrăm la proiecție ca oamenii care vor să ia în continuare vouchere să poată să le ia. Dacă nu, creăm acel control din bazele de date ale lunii, din care,…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: