Legăturile dintre Mike Lynch și serviciile de spionaj. Ce informații apar despre miliardarul mort în naufragiul din Mediterana

HomeExterne

Legăturile dintre Mike Lynch și serviciile de spionaj. Ce informații apar despre miliardarul mort în naufragiul din Mediterana

Moartea lui Mike Lynch, miliardarul britanic care și-a pierdut viața în naufragiul iahtului său de lux din Marea Mediterană, a început să fie t

regionalizarea. Cele 32 de raioane de peste Prut se comasează în 10 județe
Momentul în care un avion de război rusesc se prăbușește, în FLĂCĂRI, în Marea Neagră a fost filmat
Celine Dion, dispusă la orice sacrificiu ca să revină în muzică. „Am să mă întorc pe scenă chiar de va trebui să mă târăsc”

Moartea lui Mike Lynch, miliardarul britanic care și-a pierdut viața în naufragiul iahtului său de lux din Marea Mediterană, a început să fie tot mai comentată de adepții teoriei conspirației.

Asta după ce, cu doar câteva ore înainte, fostul său coleg, Stephen Chamberlain, a murit în urma unui accident rutier.

Cei doi fuseseră judecați pentru fraudă în Statele Unite, în legătură cu vânzarea companiei Autonomy către HP, dar au fost achitați.

Iar acum multe persoane spun că ar exista o legătură între morțile celor doi, ducând totul în sfera conspirațiilor. Unii dintre adepții acestor teorii spun că ambii oameni de afaceri ar fi avut legături cu serviciile secrete britanice și americane, notează politico.eu.

Cu cine a lucrat Mike Lynch?

Lynch a co-fondat Darktrace, în parteneriat cu foști oficiali ai serviciilor secrete din Regatul Unit, în 2013, arată sursa citată.

Unul dintre co-fondatori a fost Stephen Huxter, o figură de rang…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0