După două negocieri eșuate în Coaliție, liberalii se întrunesc iar în ședință

HomePolitică

După două negocieri eșuate în Coaliție, liberalii se întrunesc iar în ședință

Conducerea PNL se va reuni, marţi, la ora 19,00, în şedinţă, după a doua rundă de negocieri eșuate cu PSD. Liberalii ar vrea în continuare coma

Vom avea o colectare de TVA de cel puțin 1% din PIB/ Începând cu 2024, ai 566 servicii pe telefon
Social democraţii votează dacă îl trimit acasă pe Ilie Bolojan
Dan Vîlceanu și Pecingină susțin că încă sunt membrii ai Grupului Parlamentar PNL/ Ionuț Stroe: Cei 2 fac parte din grupul celor neafiliați

Conducerea PNL se va reuni, marţi, la ora 19,00, în şedinţă, după a doua rundă de negocieri eșuate cu PSD. Liberalii ar vrea în continuare comasarea alegerilor locale cu europarlamentare, dar nu ar vrea să le dea mandat social-democraților să candideze la alegerile prezidențiale. 

UPDATE

10 minute a durat ședința PNL. S-a decis amânarea Consiliului Național, programat inițial pentru duminică. Ce au decis cu privire la comasare, citește aici.

Știrea inițială

Conducerea PNL ar vrea să aibă un plan clar pentru a nu ajunge vineri la noi blocaje atunci când va fi a treia rundă de negocieri în Coaliție. În caz că acest lucru s-ar întâmpla din nou, atunci Congresul Național de duminică ar putea fi amânat.

Premierul Marcel Ciolacu spune că la viitoarea ședință a Coaliției se vor pune pe masă detaliile tehnice pentru comasare. Reuniunea de luni seara s-a încheiat fără rezultat. Și-au dat răgaz câteva zile, pentru că Marcel Ciolacu va…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0