15 morţi într-un nou atac

HomeExterne

15 morţi într-un nou atac

Hamas și-a anunțat retragerea din negocierile pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a bombardat încă o școală care adă

O specie de PLANTĂ descoperită în 1961 de către un student al Universităţii „Babeş-Bolyai” ar putea data de pe vremea mamuților și neanderthalienilor
„Le Pen nu va intra în ALEGERI, va fi probabil condamnată”
Teoriile conspirației despre frauda electorală abundă. Elon Musk, printre promotorii de seamă

Hamas și-a anunțat retragerea din negocierile pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a bombardat încă o școală care adăpostea persoane strămutate, a cincea în opt zile, ucigând cel puțin 15 persoane, potrivit Protecției civile din teritoriul palestinian.

Decizia Hamas de a părăsi negocierile a venit la o zi după ce un atac israelian letal l-a vizat pe șeful militar al mișcării islamiste palestiniene, Mohamed Deif, și s-a soldat cu moartea uneia dintre rudele acestuia, potrivit Israelului, relatează AFP.

Un oficial Hamas a declarat că Mohamed Deif este în viață, „bine” și „supraveghează direct operațiunile”. Un alt oficial Hamas a declarat pentru AFP că mișcarea a decis să se retragă din negocierile indirecte de încetare a focului cu Israelul, purtate prin intermediul țărilor mediatoare, Qatar, Egipt și Statele Unite, denunțând „masacrele” israeliene „împotriva civililor neînarmați”, notează…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0