Fostul ministru al Educației Mircea Dumitru nu a fost colaborator al Securității

HomePolitică

Fostul ministru al Educației Mircea Dumitru nu a fost colaborator al Securității

Fostul ministru al Educației Mircea Dumitru nu a fost colaborator al Securității, conform unei decizii a Curții de Apel București. Sentința nu

Marcel Ciolacu speră să finalizeze negocierile de aderare a României în Schengen în două zile/ „Primul pas aerian, la anul terestru”
SURSE | Guvernul are în plan 2 rectificări bugetare până la finalul anului. Cei mai mulți bani vor merge la Dezvoltare și Transporturi SURSE
Sărbătoare la Chișinău: Moldova împlinește 34 de ani de independență cu un concert grandios și oaspeți de seamă

Fostul ministru al Educației Mircea Dumitru nu a fost colaborator al Securității, conform unei decizii a Curții de Apel București. Sentința nu este definitivă.

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru – fost rector al Universității București, membru al Academiei Române din anul 2014, doctor în filosofie al Tulane University (New Orleans, Louisiana) din anul 1998 și doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti – nu a colaborat cu Securitate, spun judecătorii de la Curtea de Apel București, în procesul deschis de CNSAS, în luna mai 2023.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat Curții de Apel București să constate că Dumitru a colaborat cu Securitatea în perioada în care era student la Facultatea de Istorie Filosofie din București.

Decizia Curții de Apel

Curtea de Apel București a stabilit, joi, că: „Respinge excepția tardivității acțiunii ca neîntemeiată. Admite excepția inadmisibilității…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0