Mesaje De Sfânta Parascheva – Urări și Felicitări Pentru Cei Dragi

HomeLifestyle

Mesaje De Sfânta Parascheva – Urări și Felicitări Pentru Cei Dragi

Cine a fost Sfânta Parascheva Sfânta Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite dintre sfinții ortodocși, însă informaţiile istorice despre viat

Zodii Care își Schimbă Jobul în Vara Lui 2024
Reţetă De Tort Mascotă – Cum Faci Un Tort Delicios Acasă
Injectare acid hialuronic București: Beneficii, rezultate și ce trebuie să știi înainte de procedură

Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite dintre sfinții ortodocși, însă informaţiile istorice despre viaţa sa sunt, de altfel, puţine şi târzii faţă de perioada în care a trăit. Prima biografie a fost tradusă în limba română în timpul secolului al XVI-lea, fiind cunoscută sub numele de Codex Sturzanus, în cadrul căreia cuvioasa apare sub numele de Sf. Petka, după cum era numită în rândul sârbilor şi al bulgarilor, dar şi ca Sf. Vineri, apelativ foarte folosit de poporul român.

Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, fiind născută la Epivat, în Turcia, într-o familie de oameni înstăriţi. Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei.

Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0