Gabriel Zetea susține că săptămâna viitoare va fi adoptată ordonanța prin care se vor comasa instituțiile

HomePolitică

Gabriel Zetea susține că săptămâna viitoare va fi adoptată ordonanța prin care se vor comasa instituțiile

Gabriel Zetea a vorbit, pentru GÂNDUL, despre planurile Guvernului Ciolacu de comasare a instituțiilor. Vicepreședintele PSD susține că, într-o

USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus la BEC protocolul Alianţei Dreapta Unită. Primele „săgeți” trimise către PSD și PNL
Sănătatea şi Educaţia, prioritățile negocierilor PNL-PSD pentru bugetul 2024, susține Ciucă. „Investițiile în primari” sunt abia pe locul trei
Noi imagini cu momentul în care teroriștii Hamas dau buzna în kibbutzul Be’eri

Gabriel Zetea a vorbit, pentru GÂNDUL, despre planurile Guvernului Ciolacu de comasare a instituțiilor. Vicepreședintele PSD susține că, într-o săptămână, Ordonanța care prevede comasarea instituțiilor ”va fi adoptată cu termene foarte clare și precise”. Zetea mai spune că ”în subordinea autorităților locale, orice instituție care are mai puțin de 50 de angajați va fi comasată”.

Un alt aspect menționat de vicepreședintele social-democraților este că reducerea cheltuielilor bugetare este urgentă, astfel încât deficitul bugetar să fie conform țintei impuse de Comisia Europeană.

Gabriel Zetea a dorit să puncteze faptul că Marcel Ciolacu este cel care a luat decizia comasării, în ciuda promisiunilor liberalilor în acest sens.

Vicepreședintele PSD a menționat că viitoarea comasare va include atât instituții aflate în subordinea Guvernului, cât și a Parlamentului, dar și a autorităților locale. Astfel, se va reduce numărul…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1