Fostul procuror general al Ucrainei, fugit din țară în septembrie, acuză instituțiile anticorupție de la Kiev că pregătesc „acte de violență” împotriva sa. El susține că șefii NABU și SAP ar fi primit instrucțiuni chiar de la biroul prezidențial. Cum răspund cele două agenții

HomeExterne

Fostul procuror general al Ucrainei,

Pe timp de război, nu mergi în vacanță! SBU percheziționează casa deputatului ucrainean care a fost în Mardive
Donald Trump anunță susținerea totală pentru Viktor Orban printr-o postare pe Truth Social, cu două luni înainte de alegerile din Ungaria
„Suntem la câteva săptămâni distanță de o recesiune globală”

Fostul procuror general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, care a fugit din țară în luna septembrie, a declarat, miercuri, că șefii Biroului Național Anticorupție din Ucraina (NABU) și ai Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO) au solicitat trimiterea unui grup în Austria pentru a comite „acte de violență” împotriva sa, presupus la ordinul Biroului Președintelui Ucrainei.

Din relatările presei ucrainene se înțelege că Ruslan Kravcenko a fugit în Austria, la Viena, și nu în capitala Franței, așa cum se specula în urmă cu o lună.

„Încă din septembrie, am primit informații conform cărora un grup de persoane fusese trimis să mă urmărească pentru a comite acte ilegale de violență împotriva mea. Mi s-a spus direct, la momentul respectiv, că șefii NABU și SAPO au solicitat trimiterea acestui grup.”

Loading ... Loading …

Kravchenko a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: