Explozie la o rafinărie de petrol din Grecia. Doi muncitori au fost grav răniți

HomeExterne

Explozie la o rafinărie de petrol din Grecia. Doi muncitori au fost grav răniți

Doi muncitori, în vârstă de 43 și 50

„Constructorii au fost obligați să facă o astfel de încăpere”
SUA fac pași spre anexarea oficială a Groenlandei. Primul proiect a fost introdus de republicani în Congresul american
PRIMUL mesaj transmis de Regele Charles al III-lea după ce Casa Regală a Marii Britanii a anunțat că este bolnav de cancer

Doi muncitori, în vârstă de 43 și 50 de ani, au fost grav răniți în urma unei explozii produse vineri, la rafinăria Motor Oil din Agioi Theodoroi, Grecia. Cei doi au fost intubați la un spital din Corint și transferați ulterior la Thriasio, unde există o unitate specializată în tratarea arsurilor. Potrivit autorităților medicale, starea lor este critică.

Explozia s-a produs în timpul lucrărilor de întreținere

Explozia a avut loc în jurul orei 11:00, în afara rafinăriei Motor Oil din Agioi Theodoroi. Cei doi răniți sunt muncitori ai unor firme externe, potrivit informațiilor publicate de presa elenă.

Bărbații au fost transportați inițial la Spitalul General din Corint, unde au fost intubați. Ulterior, au fost transferați la spitalul Thriasio, care dispune de o unitate specializată pentru tratarea pacienților cu arsuri.

Transportul a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: