Nicușor Dan, întâlnire cu românii din SUA: „Experiența diasporei poate contribui la ceea ce construim împreună”

HomePolitică

Nicușor Dan, întâlnire cu românii din SUA: „Experiența diasporei poate contribui la ceea ce construim împreună”

Președintele Nicușor Dan a transmis, de la New York, un mesaj despre legătura dintre România și comunitățile românești din afara granițelor, punând a

propune creșterea salariului minim la 5.000 de lei cu scăderea taxării muncii până la maxim 25%
🚨 LIVE UPDATE| Marcel Ciolacu i-a convocat în ședință pe miniștrii implicați în negocierile cu fermierii și transportatorii/ Protestele continuă în țară
Paul Stănescu ajunge șef interimar al organizației PSD București. Consiliul Național al PSD a votat suspendarea Gabrielei Firea

Președintele Nicușor Dan a transmis, de la New York, un mesaj despre legătura dintre România și comunitățile românești din afara granițelor, punând accent pe experiența acumulată de românii care s-au afirmat în Statele Unite și pe contribuția pe care aceștia o pot avea la dezvoltarea țării.

Întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din SUA a fost precedată de un moment cu încărcătură simbolică: dezvelirea plăcuței „The Queen Marie of Romania Corner”, la un secol de la vizita Reginei Maria în Statele Unite. Evenimentul a readus în atenție una dintre personalitățile care au contribuit decisiv la promovarea imaginii României în exterior și la consolidarea prestigiului internațional al țării.

În discursul său către românii din Statele Unite, șeful statului a încercat să lege această moștenire istorică de provocările prezentului. Mesajul său a fost centrat pe păstrarea identității, menținerea unei relații apropiate cu țara și, mai ales, pe valorificarea competențelor dobândite de românii care au construit cariere într-un mediu economic și profesional extrem de competitiv.

Nicușor Dan a vorbit totodată despre România într-o cheie echilibrată, recunoscând probleme precum corupția sau funcționarea deficitară a unor instituții, dar atrăgând atenția că acestea nu trebuie să eclipseze progresele realizate de țară în ultimele două decenii. Președintele a indicat pregătirea oamenilor, dinamismul mediului privat și expertiza acumulată în mai multe domenii drept argumente pentru potențialul de dezvoltare al României.

În viziunea prezentată la New York, următoarea etapă ar trebui să fie una de consolidare: România să transforme expertiza și resursele pe care deja le are într-o societate mai stabilă și mai sigură pe propriile capacități. În acest proces, diaspora este privită nu doar ca o comunitate care trebuie să își păstreze legătura cu țara, ci și ca o importantă resursă de experiență, competență și know-how.

Președintele Nicușor Dan a transmis:

„Am avut o întâlnire emoționantǎ la New York cu comunitatea românilor din Statele Unite. Am discutat despre România, despre legătura cu țara și despre felul în care experiența românilor din diaspora poate contribui la ceea ce construim împreună.

Anterior, am dezvelit plăcuța «The Queen Marie of Romania Corner», la 100 de ani de la vizita Reginei Maria în Statele Unite. Regina Maria a înțeles cât de important era ca România să fie cunoscută și respectată dincolo de granițele sale.

Un secol mai târziu, păstrarea acestei memorii ne amintește de responsabilitatea de a continua ceea ce au construit cei dinaintea noastră.

În acest spirit, am vorbit despre importanța păstrării identității și a contactului cu România, dar și despre felul în care experiența românilor care au performat într-o societate mult mai competitivă poate fi folosită pentru a face bine și aici, și în România.

Statul român își pune de multă vreme întrebarea cum poate colabora mai bine cu diverse structuri, mai mult sau mai puțin private. Experiența comunității românești din Statele Unite poate fi importantă și în acest efort.

Este important să avem, în același timp, o privire corectă asupra României. În ciuda multor neajunsuri pe care românii din România le resimt pe bună dreptate, corupție, funcționarea deficitară a unor instituții și toate cele pe care le cunoaștem, trebuie să înțelegem bine de unde am plecat și să vedem cu obiectivitate progresele mari pe care România le-a făcut în ultimii ani, în special după intrarea în Uniunea Europeană, acum 20 de ani.

România are un potențial uriaș: prin calificarea oamenilor, prin mediul privat foarte dinamic și prin nivelul rezonabil al sistemului de învățământ, cel puțin în câteva domenii importante.

Societatea românească a acumulat un anumit nivel de expertiză în multe domenii. Îmi doresc să urmeze niște ani în care să consolidăm această expertiză, să o stabilizăm, astfel încât să fie o societate stăpână pe sine.

Acesta este obiectivul pentru următorii ani. Iar în acest efort, legătura cu românii din afara țării și valorificarea potențialului pe care îl avem cu toții pot avea un rol important.”

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: