Marea Britanie interzice accesul la rețelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani. Inclusiv chatbot-urile vor fi supuse unor restricții

HomeExterne

Marea Britanie interzice accesul la rețelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani. Inclusiv chatbot-urile vor fi supuse unor restricții

Prim-ministrul Marii Britanii, Keir

Fiscul din Bulgaria a început VERIFICĂRI la companiile austriece Billa și OMV
Răspunsul Casei Albe după ce s-a aflat că noul purtător de cuvânt, Katie Zacharia, ar fi obținut licența de avocat în China
Un fost cancelar al Germaniei a fost numit în consiliul de supraveghere al unei companii din Rusia

Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, a anunțat, luni, interzicerea accesului minorilor sub 16 ani la rețeleler de socializare. Premierul a subliniat că decizia nu este „luată cu ușurință”, recunoscând că rețelele de socializare au adus „evident” și beneficii, însă, după spusele sale, statul are obligația de proteja copiii.

Interdicția va viza „platforme precum Snapchat, TikTok, YouTube, Instagram, Facebook și X”. Aplicațiile de mesagerie precum WhatsApp și Signal vor putea fi utilizate în continuare de copii.

„Rețelele de socializare îi fac pe copii nefericiți. Ele facilitează…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: