”O lume întreagă suferă din cauza prostiei unora”

HomePolitică

”O lume întreagă suferă din cauza prostiei unora”

Zi decisivă în instanță pentru Călin Georgescu. Tribunalul Bucure

Sorin Grindeanu va supraveghea șantierele cu imagini din drone / MAI cumpără aeronave fără pilot la bord / Ora de zbor, de 10 ori mai ieftină
Tărăboi PSD-PNL în Timiș. PSD cere revocarea vicelui liberal al CJ Proteasa/PNL îi cere lui Ciolacu retragerea sprijinului politic pentru Simonis
PSD își lansează candidații pentru europarlamentare la o reuniune PES, în aprilie / Cine deschide lista candidaților?

Zi decisivă în instanță pentru Călin Georgescu. Tribunalul București urmează să se pronunțe asupra contestației privind controlul judiciar, iar hotărârea care va fi dată astăzi va fi definitivă, relatează Realitatea. 

Update 09:20: Călin Georgescu a făcut o serie de declarații la ieșirea de la Tribunalul București.

”În cazul meu nu a fost vorba doar oameni, dar sigur că da, este o instanță superioară oricărei ființe umane și anume instanța conștiinței. Așa încât ne vom întâlni în toți în cuian.
În ceea ce privește situația foarte grea din această țară, situația economică în special, am de spus următoarele. Vedeți, în istoria noastră, bărbații… 600.000 de euro, interesantă cifra. Da. Eu spun două lucruri. În primul rând că este o lipsă de responsabilitate la vremea respectivă a celor care au fost în guvernul României și modul în…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: