Brânza care se „bate” cu pastilele. Farmaciștii avertizează că poate anula efectul unor medicamente

HomeLifestyle

Brânza care se „bate” cu pastilele. Farmaciștii avertizează că poate anula efectul unor medicamente

Brânza și lactatele pot reduce efectul unor antibiotice De la brânză și lapte până la grapefruit sau alcool, anumite produse pot modifica mo

O balenă cu cocoașă eșuată în Germania a reușit să se salveze singură, după 5 zile de agonie pe un banc de nisip
Un „comutator Molecular” Care Transformă Celulele Canceroase în Celule Sănătoase, Descoperit De Cercetătorii Coreeni
Horoscop 12 Septembrie 2024. Taurii Ar Fi Bine Să își Păstreze Căldura Sufletească, Chiar și într-o Zi Precum Cea De Astăzi, Pentru Că Vor Avea Nevoie De Ei

Brânza și lactatele pot reduce efectul unor antibiotice

De la brânză și lapte până la grapefruit sau alcool, anumite produse pot modifica modul în care medicamentele sunt absorbite sau metabolizate. Farmacistul Amir Bhogal, director al Pyramid Pharmacy Group, spune pentru Mirror că aceste interacțiuni sunt mult mai frecvente decât cred pacienții.

„Unele ingrediente pot modifica modul în care medicamentele sunt absorbite sau descompuse în organism, uneori fără semne evidente de avertizare”, explică specialistul.

Produsele lactate, precum laptele, brânza sau iaurtul, conțin calciu și alte minerale care pot bloca absorbția unor antibiotice.

Potrivit farmacistului, acest lucru este valabil în special pentru:

  • tetracicline, o clasă de antibiotice folosite pentru tratarea mai multor infecții bacteriene, mai ales respiratorii, urinare, cutanate
  • fluorochinolone, o altă clasă de antibiotice puternice, folosite mai ales pentru…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: