Acord între CDU și SPD pentru formarea viitorului guvern al Germaniei, condus de Friedrich Merz

HomeExterne

Acord între CDU și SPD pentru formarea viitorului guvern al Germaniei, condus de Friedrich Merz

Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea potențialului cancelarul Friedrich Merz, și Partidul Social-Democrat (SP

Iranul aruncă în războiul cu Israel o nouă rachetă capabilă să transporte FOCOASE nucleare
Echivalează cu un scuipat în fața soldaților. Erdoğan merge la Soci pe 4 septembrie
România, rută vitală pentru cerealele ucrainene. Situația din Marea Neagră ar fi destul de „albastră”, potrivit ministrului de Externe, Odobescu

Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea potențialului cancelarul Friedrich Merz, și Partidul Social-Democrat (SPD) au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții guvernamentale în Germania.

Încă de dimineață, reprezentanții Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și ai Partidului Social-Democrat (SPD) au avut consultări în Palatul Adenauer din Berlin, conform unor surse citate de site-ul Tagesschau.de.

Cele două formațiuni au ajuns la un acord, care urmează să fie prezentat în cursul după-amiezii.

Cele două partide au urgentat negocierile pentru a forma noul guvern german, în contextul situației economice internaționale tensionate, marcată de taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump Chinei și Uniunii Europene.

Negocierile durau de câteva săptămâni și s-au finalizat miercuri. Potrivit surselor citate, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) va primi Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării și…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: