Jurnaliștii din Marea Britanie au prezentat dovada că Ianis Hagi va fi, cel mai probabil, vândut de Rangers în următoar
Jurnaliștii din Marea Britanie au prezentat dovada că Ianis Hagi va fi, cel mai probabil, vândut de Rangers în următoarea perioadă de transferuri.
Deși devenise un jucător important pentru clubul scoțian, românul nu și-a mai revenit după accidentarea care l-a ținut departe de gazon mai bine de un an și nu s-a impus nici la Alaves.
Dovada că Ianis Hagi va fi vândut de Rangers
Deportivo Alaves nu are o opțiune de transfer definitiv pentru Ianis Hagi, dar nici prestațiile românului nu au convins, astfel că acesta ar urma, cel mai probabil, să revină la Rangers în vară.
Doar că șansele ca el să continue în Scoția sunt infime, anunță cei de la One Football. Întrucât și-a pierdut și numărul de pe tricou, alocat lui Fabio Silva, un atacant pe care Wolves plătea nu mai puțin de 40 de milioane de euro în 2020, există premise tot mai clare ca Hagi jr. să fie vândut, sau împrumutat din nou, în vara lui…


Comentarii